Meniu
Noutăți
(Foto) Cum arată bebelușul Prințului William și Kate Middleton!
Kate Middleton a născut ieri dimineață al treilea copil al cuplului. Ducesa de Cambridge a adus pe lume un băiețel, în același spital în care i-a născut și pe primii doi copii, în aripa Lindo a spitalului St. Mary din Londra. Ducesa de Cambridge s-a externat în după amiaza, împreună cu bebelușul născut în urmă cu câteva ore! La ieșirea din maternitate, cuplul regal a salutat mulțimea adunată în fața spitalului.
Kate Middleton a pășit semeață cu bebelușul în brațe, într-o formă fizică de invidiat, în ciuda faptului că a născut în urmă cu doar câteva ore. Aceasta a fost internată luni dimineață, la ora locală 06.00, atunci când a început travaliul. Soția Prințului William a adus pe lume un băiețel sănătos, tot ieri, în jurul orei 11:00. Prințul William a asistat la naștere. Bebelușul cântărește 3,8 kg, fiind cel mai greu dintre copiii născuți de Kate.
Ducesa de Cambridge a dorit să păstreze tradiția și de această dată. Kate s-a externat din spital și a apărut în fața publicului la doar câteva ore după nașterea bebelușului. Așa cum a făcut-o și în cazul celor două nașteri anterioare, pe 22 iulie 2013, atunci când l-a adus pe lume pe George, primul fiu al cuplului, și pe 2 mai 2015, atunci când s-a născut Charlotte, fiica cuplului regal.
Iată cum arată bebelușul lui Kate și William!


Sincere felicitări părinților! Marry.md urează multă sănătate micuțului și armonie în familia Prințului William și Ducesei de Cambridge!
Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook