Noutăți

Mireasă 05-07-2018 1951

Cum să arăți perfect la nunta ta: vezi ce plante îți curăță organismul de toxine

Cum să arăți perfect la nunta ta: vezi ce plante îți curăță organismul de toxine

Orice mireasă vrea să fie într-o formă de zile mari la propria-i nuntă și să strălucească. Durerile de cap, stările persistente de oboseală, tenul palid sunt incompatibile cu ideea de sărbătoare, dar arată că organismul are nevoie de o pauză și de o cură de detoxificare.

Decât să încerci să maschezi simptomele acestor dereglări, mai bine le soluționezi. Descoperă mai jos care sunt plantele care curăță eficient organismul de toxine:

Socul
Socul este una dintre cele mai indicate plante pentru curele rapide de detoxifiere. El are efect laxativ, ajutând la eliminarea eficientă a toxinelor. În plus, socul te ajută şi să dai jos câteva kilograme, prin eliminarea apei din ţesuturi şi prin îmbunătăţirea digestiei.

Prepară un ceai de soc astfel: adaugă trei linguriţe de flori de soc peste 250 ml apă clocotită. Lasă la infuzat 15 minute, strecoară ceaiul şi bea-l călduţ. După o cură de una-două săptămâni cu un ceai neîndulcit pe zi, te vei simţi revigorat şi plin de energie.

...

Frunzele de urzică
O cură de trei-patru săptămâni cu câte trei căni de ceai de urzică pe zi curăţă organismul de substanţe nocive şi-l revitalizează. Bogat în minerale şi în vitamine, ceaiul de urzică stimulează digestia şi secreţia bilei.

Cât timp vei urma cura cu ceai de urzică, vei urina mai des. Nu trebuie să te îngrijorezi, este un efect normal, astfel eliminându-se substanţele toxice din sânge. Ceaiul se face dintr-o lingură de plantă mărunţită la o cană cu apă clocotită, lăsată acoperită timp de 15 minute.

...

Păpădia
Păpădia curăţă şi întăreşte pereţii vaselor de sânge şi elimină colesterolul „rău” din sânge. Planta este cunoscută mai ales pentru stimularea activităţii ficatului şi pentru efectul ei de curăţare de toxine a acestuia.

...

Untişorul, ideal pentru detoxifiere
Untişorul, numit şi salata mieilor, este una dintre verdeţurile de primăvară cu importante proprietăţi terapeutice. Alături de urzică, spanac, ştevie, lobodă, leurdă, măcris, păpădie, salată verde contribuie la detoxifierea organismului.

...

Ceai verde

Ceaiul verde este recunoscut în primul rând pentru proprietăţile sale detoxifiante şi diuretice. Acesta stimulează arderea depozitelor de grăsime. În urma acestor arderi se eliberează un nivel ridicat de toxine pe care tot ceaiul verde le elimină din organism. Se recomandă câte trei căni de ceai pe zi, îndulcit cu o linguriţă de miere de albine, de preferat, înainte de fiecare masă. În timpul curei nu trebuie să consumi carne şi zahăr, care favorizează acumularea toxinelor. Un alt avantaj este că ceaiul verde întăreşte sistemul imunitar.

...

Gălbenelele

Detoxifierea ficatului trebuie să aibă loc regulat, deoarece este un organ complex, care îndeplineşte peste 500 de funcţii în corp. Unul dintre cele mai bune remedii pentru detoxifierea ficatului este ceaiul de gălbenele. Acesta se prepară dintr-un litru de apă clocotită şi din 40 g de flori de gălbenele. Se recomandă trei căni de ceai pe zi, cu douăzeci de minute înainte de mesele principale. Pentru a obţine rezultate, tratamentul trebuie să dureze între două şi trei săptămâni.

...

logo

Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook

Marry-tă-te cu noi!