Noutăți

Organizare Nuntă 24-10-2017 16474

Cât trebuie să plătești pentru cununia religioasă și alte reguli impuse de biserică

Cât trebuie să plătești pentru cununia religioasă și alte reguli impuse de biserică

Am vorbit anterior despre ce este cununia civilă, astfel, a venit rândul să aflați ce este cununia religioasă și în ce condiții poate fi realizată conform Bisericii ortodoxe.

Ce este cununia religioasă?

Cununia religioasă este una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii, prin care un tînăr şi o tînără, de aceeaşi credinţă, ortodoxă, se unesc de bunăvoie în faţa Sfîntului Altar, pentru a convieţui pînă la moarte, în vederea naşterii şi creşterii de copii.

Cum trebuie să se pregătească mirii pentru ziua Cununiei lor?

Să fie spovediţi şi împărtăşiţi cu Preacuratele Taine, cu cîteva zile mai înainte; să fie împăcaţi şi cu toate rudele; să se îmbrace cuviincios pentru Taina Nunţii și să vină în biserică, la slujba cununiei, cu multă credinţă, cu evlavie şi nemîncaţi, pentru a primi ajutorul şi binecuvîntarea lui Dumnezeu.

În ce zile de peste an nu se fac nunţi şi cununii religioase?

Biserica Ortodoxă interzice cu desăvîrşire oficierea cununiei religioase în cele 4 posturi de peste an, în ajunul zilelor de miercuri şi vineri, precum şi in zilele marilor praznice creştine, cum sînt: Sfintele Paşti şi Săptămîna Luminată, de la Crăciun pînă după Botezul Domnului, Duminica Rusaliilor, Înălţarea Sfintei Cruci, Adormirea Maicii Domnului etc.

Care este ziua cea mai potrivită pentru săvîrşirea cununiei religioase ?

Este Sfînta Duminică, potrivit rînduielii creştine ortodoxe. Pîna în ziua cununiei, mirii stau fiecare la părinţii lor, iar în dimineaţa Duminicii stabilite pentru Cununia religioasă, mirii se pregătesc fiecare, ajutaţi de naşii lor. Apoi mirele, însoţit de rude, merge la casa miresei şi de aici vine împreuna cu mireasa, părinţii, naşii şi cu toate rudele la biserică. Aici sunt aşezaţi în faţă, la loc de cinste, şi ascultă Sfînta Liturghie. După predică, mirii se împărtăşesc cu Trupul şi Sîngele lui Hristos, dacă au dezlegare de la Preot şi dacă nu s-au împărtăşit mai înainte. După terminarea Sfinteii Liturghii, preotul va oficia Taina Logodnei şi Taina Sfintei Cununii.

Ce calităţi creştine trebuie să aibă naşii de cununie şi cine nu poate cununa ?

Naşii de cununie trebuie să fie ortodocşi, să locuiască împreună cît mai aproape de finii pe care îi cunună şi să fie buni creştini. De obicei naşii se aleg cu binecuvîntarea preotului şi cu învoirea ambilor miri şi a rudelor apropiate. Nu pot fi naşi de cununie cei necununaţi, cei divorţaţi, cei de altă religie.

Care sînt principalele datorii ale naşilor de cununie ?

– Să dea sfaturi creştineşti finilor lor, ori de cîte ori este nevoie, să-i viziteze regulat;

– Să-i îndrume în viață;

– Să-i împace cînd se ivesc neînţelegeri;

– Să-i povăţuiască întotdeauna cum trebuie să se comporte în casă, pe cale, în societate, la locul de muncă, faţă de părinţi.

Pot fi cununaţi tinerii care nu au naşi?

Nu în toate Bisericile Ortodoxe locale întâlnim nași de cununie. Unii se căsătoresc având doar martori ai tainei dumnezeiești.

Cînd nu poate preotul cununa pe cei doi miri, chiar dacă sunt ortodocşi ?

Preotul nu poate săvîrşi Cununia religioasă în următoarele cazuri:

– Dacă mirii nu cunosc deloc religia ortodoxă şi sînt îndoielnici în credinţă;

– Dacă nu ştiu cel puţin Tatăl Nostru, Crezul, Psalmul 50 şi Rugăciunile începătoare, pe care sînt datori să le rostească în timpul cununiei;

– Dacă nu s-au spovedit din copilărie, înainte de cununie;

– Dacă mirii şi părinţii lor sunt rude apropiate;

– Dacă părinţii mirilor nu sînt de acord cu căsătoria fiilor lor.

– Dacă unul dintre miri este logodit şi chiar cununat cu o altă persoană.

În toate aceste cazuri preotul este oprit de Biserică să săvîrşească slujba cununiei celor doi tineri, pînă cînd constată că s-au înlăturat împiedimentele canonice de mai sus.

Alte întrebări care ar putea să te intereseze:

De ce ai nevoie în timpul cununiei? 

Cele mai importante sunt verighetele, simbol al iubirii mirilor, bijuterii pe care ei le vor purta tot restul vieţii. Trebuie să ţinem cont şi de lumânările de nuntă, pentru design-ul cărora se acordă din ce în ce mai multă atenţie, încât acestea să se potrivească decorului, dar şi vestimentaţiei mirilor.

Pentru oficializarea căsătoriei avem nevoie şi de vin alb, pişcoturi, colaci, dar şi ulei.

Cât trebuie să plătești pentru cununia religioasă?

În funcţie de biserica în care alegi să te căsătorești, dar şi de preotul care va ţine slujba, preţurile pot varia de la 500 de lei şi până la 2500 de lei. Dar sumele pot fi şi mai mari, în funcţie de pretenţiile pe care le ai de la cununia religioasă.

Mai este necesar ca solicitanții căsătoriei să urmeze mai întâi procedura de înregistrare a căsătoriei civile, care exclude din start câteva impedimente, după cum ar fi altă căsătorie concomitentă sau dacă persoanele nu sunt certate cu legea.

logo

Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook

Marry-tă-te cu noi!