Meniu
Noutăți
Ai rămas fără demachiant? Uite cu ce îl poți înlocui
De câte ori nu ți s-a întâmplat să rămâi fără lapte demachiant sau fără șervețele demachiante și să te chinui să îndepărtezi urmele de machiaj cu apă și săpun? Dacă ai trecut printr-o astfel de situație, cu siguranță ai observat că imediat după ce te-ai demachiat, pielea a căpătat o nuanță de roșu și chiar au apărut iritații.
Pentru ca pielea ta să rămână perfect curată, iar machiajul să dispară rapid, poți folosi spuma de bărbierit în locul demachiantului. Gândită special pentru a fi aplicată la nivelul feței, aceasta este delicată cu pielea și îndepărtează eficient machiajul. O specialistă în frumusețe, Huda Kattan, a încercat acest truc și s-a declarat foarte mulțumită de rezultatele obținute. Tot ce trebuie să faci este să aplici spuma de ras pe zonele în care există machiaj, după care să cureți tenul cu ajutorul unui șervețel. Evident, după ce ai bifat acest pas, pielea are nevoie de o hidratare în profunzime, așa că este necesar să aplici la nivelul tenului o cremă.
Cu toate că este un truc foarte eficient și care te poate scoate din încurcătură în anumite situații, medicii dermatologi recomandă ca spuma de ras să nu fie folosită zilnic pentru îndepărtarea machiajului, ci doar atunci când situația o impune.
„Ingredientele din spuma de bărbierit au fost testate pentru a fi utilizate pe pielea feței, astfel încât acestea ar putea fi destul de sigure. Dar nu aș recomanda utilizarea continuă, mai ales pentru îndepărtarea machiajului din zona ochilor.”, a spus dermatologul Dendy Engelman, potrivit thesun.co.uk.
Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook