Noutăți

Mire 10-02-2020 698

Tunsoarea mirelui. Tendinţe pentru acest sezon

Tunsoarea mirelui. Tendinţe pentru acest sezon

O tunsoare potrivită contribuie la crearea unei imagini impecabile, mai ales la un eveniment de o asemenea importanţă, precum nunta. Vezi care sunt trend-urile pentru acest sezon, care tunsoare şi se potriveşte şi alege în funcţie de preferinţele tale.

... ...

... ...

Tunsoarea buzz sau stilul milităresc

Una dintre cele mai îngrijite tunsori pentru bărbați, cu părul foarte scurt, pune în evidență atât structura feței cât și stilul. Folosind doar mașina de tuns, hairstylist-ul tunde părul din creștetul capului cu numărul 2 sau 3, iar zona de la ceafă și din lateralele capului cu numărul 1, creând un efect gradual. Cei mai îndrăzneți pot opta și pentru o culoare asortată la acest tip de tunsoare. De la blond la albastru tare, tendințele pentru 2020 inspiră creativitatea și îndrăzneala.

... ...

... ...

Tunsoarea bob

În ultimii ani, bărbații au purtat din ce în ce mai mult părul de lungime medie, fiind unul dintre cele mai apreciate stiluri, mai ales în rândul spiritelor rebele. Bobul anilor ’90 este acum cel mai râvnit stil în rândul bărbaților. Părul își păstrează lungimea până la baza maxilarului, în partea din față, pentru a putea fi purtat și după urechi, și este tuns în scări, din ce în ce mai scurt, în partea din spate, lăsând ceafa liberă. În funcție de textura părului și preferințe, poți lăsa părul mai lung și în spate, păstrând însă linia ascendentă din față către spate. Acest tip de tunsoare se așează cel mai bine pe părul cu fir mai gros, texturat.

... ...

...

Tunsoarea bros reinterpretată

Tot din moda anilor ’90, când se purta tunsoarea bros, vine și acest stil, o reinterpretare a celebrei coafuri. Diferența constă în faptul că părul nu mai este ras sau tuns cu numărul 1 pe laterale și în spate, păstrându-se o linie graduală moderată. Această tunsoare este foarte versatilă, putând fi purtată atât neglijent, pentru personalitățile boeme, cât și aranjat – smart.

... ...

... ...

Quiff lejer

Cu elemente preluate din stilul pompadour, dar cu mult mai mult volum, tunsoarea quiff este reinventată constant, încă din anii ’50. Ideea de bază este să ai mult volum în zona frontală și în creștet, iar în laterale poți merge de la tunsoarea curată, cu părul foarte scurt, până la o lungime care îți acoperă partea superioară a pavilionului urechii, într-un stil mai răvășit.

...

... ...

... ...

Păr lung cu onduleuri rebele

Părul lung la bărbați a evoluat atât de mult, de la statutul bizar până la high-fashion, fiind purtat din ce în ce mai mult de către celebrități sau modele în prezentări de modă. Totuși nu este un stil pe care și-l poate permite orice bărbat. În primul rând, ai nevoie de un păr cu o textură care să suporte lungimea. Părul des, cu fir gros, ușor ondulat este cel mai potrivit pentru a fi lăsat liber pe umeri.

... ...

... ...

Dacă deja ai ales pentru ce tunsoare optezi, atunci nu ezita să faci o programare la barber-shop-urile, unde hair-stiliştii vor pune în realitate dorinţele tale – “Lisnic Barbershop”, „Real Men Barber and Tattoo”, „Crazy Monkey Barbershop”,  „13 by Back Star”.

Sabi

Autor

Sabi Rafa

logo

Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook

Marry-tă-te cu noi!