Meniu
Noutăți
TOT ce trebuie să știi despre cununia civilă (înscriere)
Primul pas pentru a vă putea uni destinele este cununia civilă, numită și înscriere. Deși este o etapă premergătoare cununiei religioase, puteți avea parte de momente de neuitat și aici.
Iată câteva sfaturi de care ar trebui să ții cont pentru organizarea cununiei civile:
Când?
Primul lucru pe care ar trebui să îl stabilești este data cununiei civile. De asemenea, trebuie să ții cont și de programul de la Starea Civilă, dar și de ora la care invitații pot ajunge la eveniment.
Unde?
O altă decizie importantă este locația cununiei civile. Trebuie să te gândești din timp în ce localitate dorești să se oficieze căsătoria, în cazul în care sunteți din orașe diferite. Este obligatoriu ca unul din viitorii miri să aibă trecut în buletin domiciliul în localitatea unde vreți să vă căsătoriți.
Acte necesare:
- cererea pentru înregistrarea căsătoriei;
- buletinul de identificare şi o xerocopie;
- certificatul de naştere a mirilor şi xerocopiile acestora;
- bonul de plată a taxei de înregistrare.
La depunerea actelor este obligatorie prezenţa ambilor soţi. Trebuie să mergeți cât mai devreme la starea civilă pentru că de obicei sunt cozi foarte mari și e posibil să nu reușiti să vă programați la ora la care doriți – se merge pe principul „primul venit, primul servit”.

Invitațiile la cununie
Dacă dorești să-i ai pe cei apropiați alături de tine la înregistrarea căsătoriei, invită-i cu cel puțin două săptămâni înainte de eveniment și dacă nu faci și cununia religioasă în aceeasi zi, menționează în invitație dacă mai urmează sau nu o petrecere după oficierea căsătoriei și dacă există un dress code.
Nu uita că tot evenimentul durează doar zece minute, deci e bine să le spui invitaților să ajungă cu 15-20 de minute mai devreme.
Alte pregătiri pentru înscriere
Pentru cununie ai nevoie de martori, care vor sta lângă tine la ceremonie și vor semna apoi – poți alege inclusiv nașii sau alți prieteni apropiați, dar nu uita să le spui să aibă neapărat buletinele la ei.
Un alt aspect important este alegerea unui fotograf care să imortalizeze cele mai frumoase momente de la eveniment, dar și o eventuală ședință foto de după, într-o locație apropiată.
Ce urmează după cununia civilă?
Dacă soția decide să ia numele soțului, e nevoie să schimbe cartea de identitate, în 15 zile lucrătoare. Dacă plănuiești să călătorești în acest interval, trebuie să anunți la starea civilă în ziua cununiei pentru a nu îți anula actul de identitate.
De asemenea, e nevoie să îți actualizezi datele cu noul nume la job, la bănci, eventual la furnizori de energie/gaz/telefonie, etc.
Și cardul de sănătate și permisul de conducere trebuie schimbate, iar dacă ai o mașină pe numele tău trebuie înnoite și certificatul de înmatriculare și talonul.
Deși lista de „to do” pare destul de mare și timpul în care trebuie să le realizezi destul de scurt, nu uita să te distrezi și să te bucuri de aceste momente unice.
Poze de Alex Iordache.

Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook