Meniu
Noutăți
Rochiile scurte de seară și de cocktail - eleganță, senzualitate, lejeritate! 5 modele splendide pentru un look atrăgător
Nunta celei mai apropiate prietene, o petrecere corporativă sau una mondenă, pentru acest tip de evenimente rochiile sunt opțiunea vestimentară perfectă. Diversitatea lor îți permite să arăți extraordinar indiferent de stilul tău vestimentar sau imaginea pe care vrei să o ai anume în această seară. Feminină sau obraznic de îndrăzneață, o ținută gingașă și romantică sau una fermă și impunătoare - o rochie scurtă, de seară sau de cocktail, îți oferă posibilitatea de a obține look-ul dorit fără prea mult efort dar cu rezultate surprinzătoare.
Vezi în continuare 5 modele de rochii scurte printre care, cu siguranță, o vei găsi pe cea potrivită anume personalității tale:
1. Little black dress
Renumita rochie „little black dress” îți va asigura o imagine splendidă indiferent de ocazie. Se știe că negrul are capacitatea de a perfecționa silueta, în plus acesta se asortează practic cu toate culorile, astfel ai posibilități nelimitate de a experimenta cu accesoriile.
2. Still Baby-Doll
Inițial aceste rochii au fost destinate viitoarelor mămici dar cu timpul au devenit populare și în rândul femeilor fără burtică. Sunt alegerea perfectă pentru doamnele și domnișoarele cu silueta de tip măr sau dreptunghi. Pun în evidență picioarele și îți crează un look foarte sexy.
3. Stil grecesc
Optează pentru o astfel de rochie dacă îți dorești un look romantic și plin de feminitate. În plus rochiile de acest tip îți arată silueta mai subțire iar linia taliei ridicată accentuiază pieptul.
Rochiile în stil grecesc se confecționează de regulă din stofe ușoare, diafane și în culori gingașe, pastelate.
4. Stil art-deco
Acest tip de rochii se deosebesc prin linia taliei coborâtă, texturi complexe, abundența ornamentelor sau draparea sofisticată, detalii plisate sau gofrate.
Dacă ești o femeie curajoasă, nonconformistă și îți place să experimentezi în materie de vestimentație, atunci aceste rochii sunt pentru tine. Și DA, te vei deosebi din mulțime cu siguranță.
5. Stil retro
Tot mai populare în ultimul timp, rochiile în stil retro îți asigură o imagine romantică, modestă și plină de eleganță. Unde mai pui că acest stil este mereu în vogă.
Accesorizează aceste rochii cu o pălărioară, o voaletă sau chiar o coroniță cu pene și petricele.
[gallery link="file" columns="4" ids="923,925,927"]
Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook



