Blog

Curiozități 18-03-2020 2838

Recomandări pe timp de criză, de la prestatorii din industria NUNȚILOR.

Recomandări pe timp de criză, de la prestatorii din industria NUNȚILOR.

Știm, sunteți panicați și cel mai probabil aveți mii de întrebări la care unii cu disperare caută răspunsuri. Nimeni nu s-a așteptat la așa o situație, iar dacă mai ieri mergeați la întâlniri cu prestatorii pe care i-ați ales pentru evenimentul vostru, astăzi, panicați, nu știți cum să amânați comanda sau chiar să renunțați la ea.

Din fericire, mulți dintre prestatori se dovedesc a fi empatici și vin în ajutorul clienților săi cu multe soluții, cu încurajări și recomandări. Noi am vorbit cu câțiva dintre ei și iată ce ne-au spus:

 

...Mirela Urusciuc - Event Planner/Coordinator la Art Group Avanti

”Un an ai planificat totul în mici detalii, ai făcut rezervări, ai investit timp, bani și energie în cea mai așteptată zi din viața ta. Ai trimis invitații tuturor, mai puțin LUI - covid-19.
Dar EL a venit. Nu singur, dar cu frici la pachet, multă nesiguranță și un car de panică. Situațiile de forță majoră, din păcate, există. Sunt surprize mai puțin plăcute, care te obligă, în pofida circumstanțelor, să-ți păstrezi calmul și să acționezi rațional”.

Ce e de făcut?

  •  Nu lua decizii pripite;
  • Monotorizează starea epidemiologică;
  • Discută cu prestatorii tăi un eventual plan B;
  • Informează-te cu referire la disponibilitatea furnizorilor aleși pentru alte perioade ale anului;
  • Pune pe foaie cât mai multe PRO și CONTRA mutării de dată;
  • Fă un calendar de rezervă;
  • Contactează-ți invitații. Reconfirmă prezența;
  • Citește legea cu privire la forța majoră din codul civil;
  • Recalculează bugetul (include noua logistică, bilete de avion, cazări etc.);
  • Dacă simți că presiunea e prea mare, apelează la un profesionist.

 

Orice-ar fi, KEEP CALM. Va trece.


...Valeria Chirică - Event Manager la Restaurant MiaDora

Să păstrăm calmul, nu intrați în panică. Indiferent de cum este descrisă  situația de către mass-media, trebuie să interprindem măsurile necesare și recomandate de către medici. Este important să așteptăm 2-3 săptămâni, să vedem dacă e în progres sau regres și să avem oportunitatea de a intreprinde ceva.

Dacă vreți să aveți o stare de liniște, vă recomandăm deja să întreprindeți măsurile necesare. Puteti rezerva o data pentru perioada toamnei, care ar fi ok pentru toți prestatorii pe care i-ați ales pentru eveniment, păstrând-o  și pe cea inițială, în cazul în care situația revine la normal.

Noi, restaurantul MiaDora suntem alături de clienții/mirii noștri pentru a-i susține și a le oferi ajutor. Important e să ramânem sănătoși și împreună vom putea găsi soluții pentru toate.


...Echipa Fotografi/videograf de la CRISTALSTUDIO recomandă:

Să nu ia deciziile în grabă (sperăm la mijlocul lunii aprilie să avem o situație mai bună și să putem întreprinde măsuri eficiente de soluționare a acestei situații de criză)

Între timp ar trebui să analizeze rațional, la rece situatia pe care o avem în țară. Să se informeze de pe pagini oficiale și nu fake-uri care demoralizează.

 

  • Ar putea discuta cu prestatorii principali (band muzical, restaurant, echipa foto-video, decor etc) o eventuală transferare a nunții pentru perioada de vară, toamna 2020.
  • Să analizeze plusurile și minusurile unei eventuale anulări sau schimbarea dății.
  • Să fie cât mai pozitivi. Nu contează când va avea loc evenimentul și nici că ar putea fi amânat. Importantă este dragostea și atitudinea voastră unul față de celălalt. Important e să fiți în siguranță, alături de cei dragi.

...Stelliana decor: În viața fiecărui om au loc evenimente importante, care îl fac să trăiască clipe și emoții de neuitat. E foarte greu și dureros când intervin anumite situații și trebuie să amâni un eveniment la care ai visat de mult timp, pentru care te-ai pregătit cu atâta dăruire de sine și pentru care ai investit bani. Dar sa nu uităm, în orice situație pot fi găsite soluții smart.

 

Dacă nunțile din luna mai nu vor putea avea loc din cauza acestei pandemii, atunci aș sfătui cuplurile să contacteze administratorii de restaurante, să vadă ce zile libere au în lunile august, septembrie, octombrie sau în orice altă lună a anului pentru a schimba data, în special cei care au invitați din afara țării.

La fel să contacteze și ceilalți prestatori pentru a conveni și cu ei aceste momente. Nu întrați în panică, oricum, cel mai important e ca cuplul să fie fericit împreună, indiferent dacă veți sărbători nunta primăvara, vara sau toamna sau în orice moment al anului.

Aș sugera ca în aceasta situație sa fie și o conlucrare între prestatori, să ne ajutăm între noi în asa fel încât să putem oferi cuplurilor serviciile de care au nevoie, pentru a  sărbători nunta pe care și - au dorit-o.

Dar să nu uităm, speranța moare ultima și că totul o sa fie bine. Până atunci, stați acasă și savurați momentele petrecute alături de cei dragi!


...Alina Ciobanu - wedding planner.

E foarte important în această perioadă să nu intrăm în panică. Această stare ne omoară orice creativitate. Astfel nu vom putea găsi soluțiile potrivite pentru pentru noi și evenimentul pe care îl avem de organizat.

Să facă o întrunire de familie ca să vadă și disponibilitatea lor, ce cred ei la acest capitol, ce soluții se pot găsi în această perioadă de criză.

 

  • Mirii care au stabilite evenimentele pentru luna aprilie început de mai, ar trebui să se grăbească să schimbe data acestora. E important să contacteze prestatorii, restaurantul și și să stabilească o altă dată, disponibilă pentru toți.
  • Gândiți-vă la un plan de rezervă, pe care o să-l puteți pune în aplicare în cazul în care situația pe care o avem nu se va schimba.
  • Și nu uitați, cel mai important nu este când va fi nunta, dar faptul că sunteți sănătoși, aveți dragostea voastră care va legat, aveți oamenii dragi care vă susțin și o echipă alături care este gata să vă ajute.
  • Totul va fi bine.

...Dorin Catrinescu - fotograf la ID-Brothers Video

Eu recomand mirilor să asculte glasul interior, deoarece el are cea mai mare influență asupra viitorului. Eu ca prestator vin cu toate detaliile informative și tot ce ține de zilele libere pentru care le am, Dacă mirii doresc să schimbe data evenimentului, cu siguranță la baza acestei decizii stau motive bine întemeiate și eu îi înțeleg.

 

Am 3 cupluri care au schimbat data evenimentului și împreună am reușit să găsim una convenabilă pentru toți prestatorii și nimeni să nu aibă de suferit.
Prima mea recomandare este ca mirii să nu se panicheze. Este nevoie de o minte limpede pentru a găsi soluții adecvate situației actuale.
 
Discutați cu prestatorii de servicii și cu furnizorii voștri ca să vă asigurați că totul poate fi organizat așa cum ați planificat. Întrebați ce soluții ar putea aceștia să vă ofere în cazul în care o sa fie cazul să vă amânați evenimentul. Revizuiți contractele și asigurați-vă că informațiile pe care le primiți privind acest aspect sunt confirmate oficial.
 
  • Nu luați decizii pripite privind anularea evenimentului dar admiteți totuși că situația ar putea să ia și o întorsătură negativă. Fiți precauți.
  • Confirmați prezența invitaților.
  • Apelați la un organizator de nunți chiar dacă aveți deja totul pregătit. Un specialist în domeniu ar putea să vă ajute mult, chiar și cu amânarea sau anularea evenimentului. Industria nunților este și va fi în continuă mișcare, atât din punctul de vedere al prestatorilor, cât și al beneficiarilor, chiar și în contextul actual. Important este să știm cum să ne adaptăm situației cu calm.

 

logo

Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook

Marry-tă-te cu noi!