Noutăți

Ghidul Miresei 09-07-2014 2282

Ghidul Miresei - episodul IV

Ghidul Miresei - episodul IV

„Pentru rochia de mireasă, bugetul trebuie să fie nelimitat”, cel puțin această opinie o împărtășește eroina acestei ediții. Numele ei este Daniela – o tânără plină de eleganță, încrezătoare, care are un gust rafinat și bine definit. Ea este probabil una dintre puținile mirese la care „socoteala de acasă” coicide cu cea de la „târg”, și fiincă salonul Apriori oferă cea mai impunătoare colecție de rochii de mirese, Daniela a reușită să-și găsească exact rochia la care a visat. Astfel alegerea acesteia s-a dovedit a fi foarte simplă, cu atât mai mult că prietenele ei i-au aprobat alegerea.

În timp ce Daniela împreună cu domnișoarele ei de oanoare erau în căutarea rochiei perfecte în salonul Apriori, mirele ei a mers la consultantul fashion, Serghei Grigor, pentru a-și alege o ținută potrivită zilei de nuntă. Și fiindcă costumul pentru o așa ocazie nu poate fi ales la întâmplare, specialistului nostru nu a putut să-i scape nici un detaliu. Astfel, toate aspectele ce țin de vestimentația mirelui, începând cu alegerea țesăturii costumului și finalizând cu potrivirea pantofilor, au fost prelucrate centimetru cu centimetru. Noi putem fi siguri că această pereche va arăta perfect, iar voi puteți să vă convingeți de acest lucru admirându-le ținutele în filmulețul realizat pentru această ediție a emisiunii Ghidul Miresei.

După ce și-au pus la punct ținutele pentru ziua nunții lor, mirii au hotărât să stabilească împreună detaliile ce țin de decorațiunile pentru sărbătoare, nu însă fără ajutorul lui Dumitru Talmazan și al companiei Special, care reușește de fiecare dată să ofere un anturaj unic pentru fiece nuntă în parte. Trebuie să menționăm că mirii au venit cu o idee proprie foarte originală în ceea ce privește decorul nunții lor. Aceștia vor să unească dragostea și înțelepciunea și să exprime acest tandem minunat prin culoarea violet.

Când toate detaliile au fost puse la punct, a venit și timpul pentru a vizita salonul de frumusețe Andrei Cocieru, unde s-a săvârșit minunea – eroina emisiunii noastre s-a transformat într-o mireasă excepțională. Stilistul nostru i-a aranjat podoaba capilară în bucle voluminoase și bine definite și i-a diversificat șuvițele în mai multe nuanțe pentru a-i lumina și mai mult chipul ei angelic. Machiajul, la rândul său, a fost realizat în nuanțe de violet și roz, pentru a se armoniza cu tematica generală a nunții.

Se știe că „finalul încununează opera”. De aceea la finele acestei ediții vă propunem să gustați și voi din plăcerea, pe care au avut-o mirii noștri în timpul ședinței foto de nuntă, cu miros proaspăt de levănțică și aromă dulce de amor. Echipa ImageStudio a știut cum să redea emoțiile protagoniștilor într-un mod inedit, transformându-le povestea de dragoste într-un basm cu un final fericit, pe care aveți posibilitatea să-l urmăriți chiar acum.

Sursa foto-video: www.ImageStudio.md
logo

Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook

Marry-tă-te cu noi!