Deși este un obicei foarte popular la noi în țară, acesta a prins rădăcini abia după 1989 și își are originile în spațiul anglo-saxon. Aici, în Evul Mediu, se credea că o bucățică din hainele miresei vor aduce belșug în casă și mai ales, o nouă nuntă. Tocmai de aceea, nu de puține ori se întâmplă ca la nunți, rochia de mireasă să fie ruptă din toate colțurile de tinere doritoare de căsătorie. Prin urmare, pentru a evita acest lucru, miresele au început de bună voie să își arunce buchetele de nuntă, astfel încât să nu fie asaltate. Mai mult de atât, brațele lor purtau atunci, nu neaparat, cele mai frumoase flori din grădini, ci mai degrabă plante de leac sau cu valențe magice.
Inele de pe mâna stângă
Simbolul căsătoriei este, așa cum bine știți, verigheta. Obiceiul de a purta o astfel de bijuterie pe inelarul mâinii stângi este, poate, cea mai veche tradiție nupțială. Originea acestuia ar fi fost dată până în Antichitate, mai exact în Egipt. Aceste doua inele simbolizau veșnicia și unirea inimilor celor doi tineri. Alegerea degetului pe care se poartă verigheta nu este întâmplătoare, ci a pornit de la credința egiptenilor ca prin acesta trece o venă care ajunge până la inimă. Obiceiul confecționării inelelor de nuntă din metal prețios, cu precădere aur, a apărut mult mai târziu, pe teritoriul britanic.
Voalul de mireasă
Nu puține sunt miresele care consideră că o ținută nu este completă fără acest accesoriu. Originea lui este antică, iar primele mirese l-au purtat, în primul rând, pentru a păcăli spiritele cu intenții malefice, apoi în al doilea rand, pentru a simboliza modestia și puritatea. Un alt motiv, mult mai malițios, pentru a purta voalul de mireasă a apărut în zonele în care se practicau nunțile aranjate. Chipul miresei era astfel ascuns până în ultimul moment, astfel încât mirele, chiar dacă nu s-ar fi îndrăgostit la prima vedere de viitoarea sa soție, să nu mai dea înapoi.
În spațiul românesc, voalul este simbolul trecerii de la stadiul de fată la cel de femeie măritată, finalizat la finalul petrecerii de nuntă, atunci când, de multe ori, voalul este înlocuit cu tradiționala basma, semnul femeilor măritate.
Sursa: www.revistanunta.ro
Foto: Pinterest



