Meniu
Noutăți
Cum se îmbracă bărbații adevărați. Sfaturi prețioase pentru o ținută masculină elegantă
Deși se consideră că bărbații nu sunt prea pretențioși în materie de vestimentație, mulți dintre ei întâmpină dificultăți la alegerea ținutelor, îndeosebi când este vorba de un evenimet special, care cere o prezență elegantă.
Este destul de complicat să găsești costumul care să stea perfect, îndeosebi dacă ești mire și urmează să fii în centrul atenției. Nu e complicat însă dacă ții cont de anumite reguli simple, dar cu efect.
Una dintre aceste reguli este să alegi costumul în funcție de anotimp și de condițiile meteo de afară. Chiar dacă petrecerea are loc în încăpere, vestimentația se deosebește în funcție de perioada anului.
În periada rece a anului optează pentru un costum din lână de o culoare mai întunecată. Astfel nu te vei plânge de frigul de afară, iar contrastul dintre costumul tău, rochia miresei și zăpada de afară, va fi unul reușit. În sezonul primăvară-vară, din contra, alege un costum de o culoare deschisă, pastelată chiar, din bumbac sau alte stofe naturale subțiri, în care te vei simți confortabil chiar dacă temperaturile vor fi ridicate.
Desigur că cea mai potrivită culoare a cămășii de mire este cea albă, aceasta se potrivește la majoritatea costumelor, însă dacă dorești să fii un mire mai deosebit poți alege o cămașă de culoare bej, ivory sau albastru deschis. Nu uita însă că cămașa trebuie să se asorteze și cu rochia miresei. Dacă rochia acesteia este de un alb imaculat, atunci poți experimenta cu nuanțele cămășii, dacă însă aceasta este într-o nuanță pastelată atunci ar fi bine ca nuanța cămășii tale să coicidă cu cea a rochie miresei. La fel de important este ca manșetele cămășii să fie mai lungi decât mânicele sacoului aproximativ cu 1 - 1,5 cm. De asemenea, nu uitați - sacoul costumului se încheie doar la nasturele superior, sau la primii doi - dacă sacoul are 4 nasturi.
Accesoriile sunt la fel de importante pentru o ținută elegantă reușită. Dacă ai ales să porți cravată, optează pentru una într-o singură nuanță sau cu un imprimeu foarte simplu, iar dacă îți dorești un papion elegant, nu uita să alegi un model de cămașă creat special pentru papioane. Poți asorta atât cravata cât și papionul cu buchetul miresei și cocarda din piept.
Dacă întâmpini dificultăți la asortarea sacoului, cu cămașa și cravata, studiază imaginea de mai jos. Aici sunt prezentate piesele enumerate mai sus în diverse culori, nuanțe și imprimeuri și cum să le asortezi corect. Revino la această postare de fiecare dată când vei avea dubii în privina combinării acestor piese vestimentare esențiale din garderoba ta.
Regulele sunt simple, nu este greu să le iei în considerație atunci când alegi costumul de mire, sau, pur și simplu, un costum clasic pentru un eveniment important. Shopping plăcut!
Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook



