Meniu
Noutăți
Wedding Plannerul Alina Ciobanu ne răspunde la întrebările mai puțin comode despre organizarea unui eveniment și relațiile dintre oameni
![]()
De ce este important să avem un wedding planner la nuntă?
Pentru ca trăim în secolul vitezei când timpul este extrem de prețios, pentru că ne dorim evenimente frumoase fără stres și griji, pentru ca wedding plannerul este “Creierașul” cu toate răspunsurile în desagă și “jandarmul” care ține în frâu toate pârghiile, nervii și forfota unui eveniment, pentru că este o necesitate nu un moft.

Cu cât timp înainte de nuntă trebuie să căutăm șisă contactămun wedding planner?
Perfect ar fi să apelăm la serviciile unui Wedding Planner minim cu un an înainte. Ideal ar fi chiar după ce ați luat decizia că vreți să întemeiați o familie și să faceți nuntă. Astfel el vă va consulta și la sigur va deschide “cutia pandorei” cu întrebări și răspunsuri la care singuri nici nu v-ați gândit.
Un Wedding Planner e responsabil de absolut tot sau sunt sarcini pe care trebuie să le delegăm vornicelelor, soacrelor, mirelui, miresei, etc?
Un Wedding Planner lucrează cu o întreagă echipă de prestatori testați și profesioniști, care își cunosc bine responsabilitățile și sarcinile ce au de făcut. Sarcina de bază a mirilor, soacrelor și vorniceilor este să lase grijile deoparte și să pregătească papuci comozi pentru multă distracție și emoții pozitive.

Cu ce pot contribui invitații unei nunți ca aceasta să fie reușită?
Cea mai importantă contribuție a invitaților ar fi să respecte dorințele și conceptul evenimentului ales de miri, să savureze la maxim având dispoziție și chef de petrecere.

Sunt tradiții și obiceiuri care obosesc atât mirii cât și invitații, dar pe care continuăm să le facem pentru că așa trebuie și pentru că... „ce o sa zică lumea”? Dacă da, care sunt acestea?
Cea mai obositoare din categoria “Trebuie” tradiție pentru miri este Întâmpinatul oaspeților (explicația că așa fac toți și nu vreau să mă vorbească satul!) Masa Mare o altă tradiție obositoare cu discursuri trase la indigo.

Am observat că se fac tot mai puține nunți, cum credeți, care e cauza?
Cea mai mare cauză este migrația masivă a tinerilor din țară, plus foarte multe cupluri au alte priorități în viață, astfel fac nunți mici de suflet în familie.
Dvs activiați în acest domeniu de multă vreme. De ce tinerii organizează de multe ori nunți care ies din limita bugetului lor?
Pentru că din start nu își stabilesc un buget concret și nu stabilesc reguli și priorități, pentru că nu iau în calcul toate detaliile și momentele neprevăzute care pot apărea și își doresc nunți copiate dar nu personalizate care ar reflecta personalitatea și dragostea lor, pentru că de multe ori nu își permit dar tare tare vor și aici se comit cele mai mari gafe “ fără număr”.
Credeți că tinerii din ziua de azi, în ziua nunții, își sărbătoresc dragostea sau se conformează regulilor sociale?
Fiecare femeie se visează mireasă și tind să cred ca totuși cei care decid să întemeieze o familie o fac conștient, din dragoste cu toată inima nu din obligație socială.

Ce am putea face ca să avem relații de familie sănătoase și să ne strângem la mese mari ca pe vremuri?
Secretul unei familii sănătoase are la bază dragostea, respectul, un munte de răbdare, o comunicare eficientă și multe compromisuri. Iar ca să ne strângem la mese întinse ca pe vremuri ar trebui cât mai des să le zicem oamenilor dragi cât de mult îi iubim, să lăsam orgoliile la o parte și să știm la timpul potrivit să ne cerem iertare dacă am greșit, să creem relații adevărate și armonioase.
Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook