Noutăți

Cuplu și sex 28-09-2015 1377

6 lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să te căsătorești

6 lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să te căsătorești

Oamenii, prin natura lor, învață în mare parte din propriile greșeli. La serviciu sau în familie, întâmpinăm frecvent probleme, pe care suntem nevoiți să le rezolvăm cu sau fără experiența unui precedent. De aceea este foarte important să încercăm să luăm tot ce-i mai bun și să învățăm de la persoanele care au trecut prin aceasta. În acest articol nu veți găsi niște sfaturi, ci mai degrabă niște concluzii la mai multe situații, prin care au trecut alții și care ar trebui să le luați în considerare atunci când hotărîți să vă căsătoriți.

15436

Foto: Valentin Jukov

- Veți conștientiza la un moment dat că iubire necondiționată și infinită față de partener nu există Soțul nu este copilul tău, ci partenerul alături de care ești dispusă să-ți petreceți restul vieții. Nu este nicio garanție că-l vei iubi în fiece zi, lună, an, ca la început, la fel cum nici faptul că el va simți aceasta pentru tine pe tot parcursul vieții. Se întâmplă ca într-o relație să întâlniți greutăți și să aveți impresia că tot ce ați construit împreună, se prăbușește. Specialiștii consideră că dragoste veșnică nu există, este imposibil să fii mereu condusă de emoții și sentimente. Important este să înțelegeți că puteți rămâne o familie fericită, chiar și în acele momente când nu vă „arde de dragoste”. Da, trebuie să vă cuceriți constant, reciproc, chiar și după 5, 10, 15 ani de căsnicie. Este evident că nu putem generaliza - fiecare cuplu își are istoria și problemele sale, impotant ca să existe respectul unul față de celălalt.

- Primii doi ani după nașterea copilului pot deveni o perioadă destul de grea în viața de familie

Cu siguranță, copilul va fi una dintre cele mai mari bucurii în viața voastră. În același timp, va fi o perioadă destul de grea: toată viața și obișnuițele se vor transforma și modifica cu susul în jos, nu veți reuși să dormiți, se va schimba modul de gândire.

Toți vă sfătuiesc să acordați relației voastre mai multă atenție, dar trebuie să recunoaștem, că nu e destul de ușor. Este foarte, dar foarte important, să nu permitem ca acești ani să devină model pentru următorii ani, în viața voastră de familie. Nu permiteți supărărilor să dețină controlul asupra voastră. Într-un mod calm, discutați despre problemele ce întervin și înarmați-vă cu multă răbdare.

- Vă veți certa des și de la nimicuri

În această situație nu există câștigători. Va trebui doar să vă înțelegeți, să vă răbdați și să vă acceptați unul pe altul așa cum sunteți, dar echilibrul în această privință vine peste o perioadă mai mare de timp, atunci când o să învățați ambii să cedați și să vă respecați pozițiile, opiniile și atitudinile.

- Viața sexuală nu va fi nici pe departe la fel de activă precum era la început

Cât de mult nu ați atrage atenția asupra acestui aspect, el mereu nu va fi de ajuns. Mai devreme sau mai târziu, vă veți da seama că libidourile Dvs. nu vor coincide. Din păcate, nu există sfaturi sau soluții cum ați putea soluționa această situație, dar un lucru este clar: răcirea relației din acest punct de vedere ar putea deveni o problemă comună.

Nu sunteți obligați să faceți sex atunci când nu doriți acest lucru, dar încercați și faceți tot posibilul „să reaprindeți flacăra”: mergeți la specialiști, citiți romane de dragoste, faceți schimb de fotografii în care apăreți în poziții erotice. Puneți-vă în mișcare fantezia, dar nu vă dați bătuți.

- Veți fi nevoiți să întrețineți permanent relația voastră pentru ca aceasta să supravețuiască

Secretul nu este în cadouri, flori sau o partidă minunată de sex. Secretul este în faptul să vă dezmierdați, să vă alintați și să vă dăruiți gingășie continuu, acesta constă în lucruri simple și mărunte, cum ar fi să-i cumpărați biscuiții preferați în drum spre casă  - doar ca să-i faceți plăcere. Sună destul de muieros, sensibil, însă dacă acest lucru îl face fericit sau fericită, de ce nu? O căsătorie fericită se bazează pe o mulțime de lucruri mărunte și emoționante. Când vă vine în cap o idee romantică, acționați. Nu veți regreta.

- La un moment dat ați putea să deveniți persoana, care nu dorește să investească în relație sau căsnicie

Luați în considerare faptul că, indiferent cât de mult n-ați investi în căsnicie, câte sfaturi nu v-ar oferi consultantul în familie, niciun cuplu nu rezistă dacă în aceasta nu sunt implicate două persoane.  În principiu, aceasta este și cea mai mare greșeală ce persistă la mai multe căsnicii: doar o singură persoană dorește și depune toate forțele pentru a salva o căsnicie, pe când cealaltă nu întreprinde nicio acțiune, se lasă iubit.

Un alt aspect mult mai important este și răbdarea pe care trebuie să o aveți față de partener. Multe se pot întâmpla, însă trebuie să ai curajul să îi oferi libertate persoanei iubite. Dacă la un moment dat simți că a venit timpul și nu mai are rost să continuați, oferiți-i posibilitatea să plece. Este foarte dificil, dar e corect.

E posibil să fiți dezamăgiți, lecturând acest articol. Însă prin intermediul acestuia am dorit să prezentăm realitatea. Nu înseamnă că toate acestea se vor întâmpla anume cu voi, însă trebuie să fiți conștienți că viața de familie nu este doar în culoare roz. Pentru a evita cât de mult posibil să ajungeți în astfel de situații, e necesar să investiți permanent, timp, energie și iubire.

Sursa: salon.com
logo

Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook

Marry-tă-te cu noi!