Meniu
Noutăți
Te lasă fără grai! Descoperă construcții impresionante din întreaga lume
Arhitectura contemporană adesea nu doar surprinde, dar chiar șochează privirea oamenilor de rând. Diverse construcții din întreaga lume te lasă cu gura căscată și cu întrebarea „cum e posibil așa ceva?” Aceste construcții atrag zilnic mii de turiști din toate colțurile lumii, deși multe dintre ele au fost construite cu alte scopuri decât turismul.
Spre exemplu, această clădire în formă de pian și vioară, localizată într-o provincie din China, a fost construită cu scopul de a spori proiectele investiționale din regiune. Din imagine se vede că în „vioară” se află scările, care conduc spre pian. Este întradevăr o clădire impresionantă și unică în toată lumea.
O altă clădire neobișnuită, de această dată în formă de cărți, se află în statul Missouri din SUA. Aceasta este sediul unei librării. Pereții seamănă foarte mult cu raftul unei biblioteci de familie, și reprezintă titluri de cărți din diverse domenii. Ideea este chiar una de nota zece, or pe lângă faptul că reprezentă o opțiune de marketing foarte reușită, mai îndeplinește și funcția de culturalizare a societății prin faptul că promovează, într-o oarecare măsură, lectura.
Dubaiul - cunoscut pentru impresionantele și impunătoarele sale construcții din ultimele decenii, ascunde, sau mai curând pune în evidență, și această clădire unică atât datorită aspectului cât și a funcționalității ei. Clădirea se află în continuă mișcare, schimbându-și aspectul la fiecare minut. Astfel, fiecare etaj are capacitatea de a se roti la 360 de grade timp de 3 ore. Construcția, numită The Dynamic Tower, este un proiect al arhitectorului David Fisher.
Vedeți și alte construcții interesante în galeria foto de mai jos:
[gallery link="file" ids="2204,2205,2206,2207,2203"]
Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook



