Noutăți

Organizare Nuntă 03-12-2018 1777

Să-ți faci nunta singură sau să alegi un wedding planner? Argumente pro și contra

Să-ți faci nunta singură sau să alegi un wedding planner? Argumente pro și contra

În ultima vreme, devine din ce în ce mai frecventă organizarea nunții cu ajutorul unui profesionist, numit wedding planner. Totuși, multe mirese sunt de părerea că ele știu mai bine cum să-și pună la cale nunta și aleg să și-o organizeze singură - mereu există argumente în favoarea sau defavoarea fiecărei opțiuni.

Marry.md a decis să pună cap la cap toate dovezile pro și contra ale organizării unei nunți de sine stătător sau cu ajutorul unui wedding planner, ca să fii informată și să iei o decizie avantajoasă:

... Dacă nu poți accepta recomandările și sfaturile unui wedding planner, indiferent de cât de profesionist ar fi, pentru că tu știi cel mai bine ce să faci (iar asta e perfect normal), atunci poți să-ți organizezi singură nunta.

... Dacă, însă, ai nevoie de cineva care să îți fie alături în orice moment, din clipa în care stabilești data și până se termină evenimentul, atunci, DA, îți poți organiza nunta cu un wedding planner.

...

Probabil, ceea ce face un wedding planner ai putea face și tu, dar în loc să cauți 10 fotografi, să te întâlnești cu 10 floriști sau alte zeci de furnizori care îți propun decorațiuni și să nu știi ce să alegi pentru că nu îi cunoști pe toți, nu știi care dintre aceștia îți poate oferi serviciile potrivite pentru ceea ce ai nevoie, ai putea salva o grămadă de timp, nervi și efort, colaborând cu un wedding planner.

... Ce face mai exact un wedding planner?

- propune idei pentru a contura o tematică pentru eveniment, dacă asta îți dorești. Desigur, conceptul îl agreați împreună;

- caută furnizori, resurse (de la locație până la invitații), le analizează și îți recomandă ce este mai potrivit pentru tine și evenimentul tău;

- te ajuta să te incadrezi în bugetul de care dispui și îți comunică care sunt prețurile realiste în domeniu;

- intermediază între tine și furnizori, negociază cu aceștia bugetul sau condițiile contractelor; 

- îți planifică toate acțiunile din timp, pentru a ști în permanență unde te afli și ce mai e de făcut;

- și cel mai important, în ziua nunții va fi acolo să se asigure că totul se întamplă după cum a fost planificat, fără ca tu să îți faci griji în această privință.

...

... Dacă ai decis să colaborezi cu un wedding planner, tot ce trebuie să faci este să încerci să comunici cât mai deschis cu acesta și ai încredere în ceea ce face, pentru că altfel nu ar putea să te cunoască, nu ar putea ști ce îți dorești și ce ți s-ar potrivi. 

... Dacă, însă, vrei să deții controlul asupra nunții tale și vei verifica de 10 ori ce wedding planner-ul ți-a spus sau recomandat, ajungem din nou în punctul din care am pornit: în acest caz mai bine îți organizezi singură evenimentul.

Orice decizie ai lua, marry.md este alături de tine în tot procesul de organizare a nunții, venind cu sfaturi utile, sugestii, dar și noutăți din domeniul frumusețe sau monden. Și, cel mai important, îți dorim să ai o nuntă cât mai frumoasă și așa cum ți-o dorești! 

logo

Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook

Marry-tă-te cu noi!