Noutăți

Interesant 25-04-2014 1521

Pasiunea pentru fotografii sau „realitatea înghețată” a lui Denis Chicu

Pasiunea pentru fotografii sau „realitatea înghețată” a lui Denis Chicu

Foarte mulți doresc să își transforme hobby-ul într-o profesie, însă nu fiecare obține acest lucru. Eroul acestui interviu a reușit să treacă peste această barieră și acum a devenit unul dintre cei mai bun fotografi de nunți, din Republica Moldova. A lucrat mult asupra pasiunii sale și încă mai lucrează și acum.

 

Despre succesul său și pasiunea pe care o are pentru fotografie ne spune Denis Chicu.

 

- Denis, când ai înțeles că ai o pasiune aparte față de aparatul foto și fotografii?

- Era sfârșitul anilor ’90, genera​ția de copii în care toți visau  să devină fotbaliști. Acea generație de copii care ne zdrențuiam hainele și ne fracturam mâinile și picioarele jucând fotbal prin curtea școlii, dar și a blocurilor din preajma casei. Eram un puști de doar 12 ani, cu capul în nori, dar ambițios, o vârstă la care nici pe departe nu mă gândeam la viitor și mai ales, la o anumită profesie. Aveam o vârstă în care trăiam zi de zi doar din niște vise și imaginații proprii. Până când  într-o zi fotograful și marele maestru, Mihai Potîrniche, prieten de familie, mi-a facut un cadou un aparat de fotografiat. Era un aparat foto cu peliculă - Kiev 3.

 

- Ce emoții ai avut atunci, când ai ținut în mână primul tău aparat foto?

- Nu eram tare emoționat, dar aveam o curiozitate nebună de a descoperi necunoscutul. Intriga creștea pe zi ce trece, încercând să înțeleg cum o imagine, o realitate, poate fi expusă pe hârtie, pe un suport numit fotografie.

 

- Ce te-a determinat să continui descoperirea acestui obiect?

- Doream să aflu cum are loc  înghețarea realității. Cine și cum a descoperit acest fenomen. Inconștient și fără să-mi dau seama cum acest fenomen, dintr-o simplă curizotate, a devenit un hobby și mai târziu - o profesie. Este un domeniu în care cât trăiești, atât timp dorești să-l descoperi și să-l înveți. Pentru mine este o continuitate abstractă, dar fixă ca și orice alt domeniu din artă. Dat fiind faptul că arta nu are explicații, formule și ecuații, ci are un sigur scop - de a acționa asupra sufletului și inconștinetul omului, acesta a fost și motivul, care m-a determinat să  iubesc și să mă aprofundez în acest domeniu numit - arta fotografiei.

 

- Denis, spune-ne cum a fost la prima nuntă, la care ai fost angajat ca fotograf?

- Era în Epoca de Aur a fotografiei, pe la mijlocul anilor 2000 se fotografia pe peliculă. Chiar dacă nu țin minte toate detaliile, sentimentele și acum le păstrez în suflet. Nu aveam nici o emoție.  Eram  foarte încrezător în ceea ce fac și ce fotografiam, dar recunosc că eram limitat la apasarea butonului magic. Fiecare poză era bine gândită și controlată, spre deosebire de zilele de azi când apeși necontenit.

[gallery link="file" columns="4" ids="4281,4280,4290"]

- Din experiența pe care ai avut-o până acum, ce îți vei aduce aminte încă mulți ani înainte?

- Fiecare ceremonie are magia și farmecul ei prin tradițiile, obiceiurile sau chiar principiile respectate de către miri. Este o ceremonie unde participă oameni de toate vârstele, unde se adună contrastele dintre generații, fiecare cu mentalitea și ideologia sa. Am avut diferite cazuri și întâmplări caraghiose, interesante sau  câteodată neplăcute. Nu vreau să mă axezi pe ele, încerc să le trec cu vederea, pentru că nu asta este scopul și prezența mea. Eu am altă misiune. Nunta este acel loc, acel moment unde vezi realitatea pe care o avem, făra să vrei ea se observă și în fotografiile pe care le realizez. Încerc să fac o comparație dintre ceea ce am văzut în fotografiile de nuntă ale buneilor sau ale părinților noștri, cu fotografii de la nunțile moderne din prezent, iar în memorie îmi rămâne evoluția aspectului tehnic. Încerc să păstrez ca o amintire sfântă acele  fotogrofii, ce reprezintă o valență artistică și valoare istorică, care cu anii se transformă în adevarate comori și clipe pentru secole .

 

- Cum reușești să combini munca de zi cu zi cu profesia de fotograf, căci de obicei nunțile se petrec toată noaptea?

- În cazul meu este o combinație perfectă, deoarece  munca de zi cu zi se asociază cu ceremoniile. Încerc să îmbin utilul cu plăcutul. Activez tot în domeniul artei, deci de la serviciu până la ceremonii nu are loc nici o schimbare radicală. Ce ține de nopțile nedormite, deja s-a transformat într-o rutină, care cu anii a devenit o normalitate.

 

- Cât timp trebuie să aștepte mirii pentru a admira fotografiile pe care le realizezi?

- Nu există un termen fix. Încerc să nu îmi pun limite, deoarece îmi place să lucrez atunci când îmi vine inspirația. Pot fi 2-3 saptămâni sau pot fi câteva zile, în dependență de dispoziția și timpul în care realizez munca.

[gallery link="file" size="medium" columns="4" ids="4283,4284,4285"]

- Ce idei ai pregătit pentru viitorii clienți?

- La început pregăteam anumite scenarii și recuzită, iar acum am renunțat. Am înțeles că totul trebuie să vine de la sine, să fie spontan și pe măsura evenimtului. Atunci când încep să lucrez cu o pereche, le ofer doar un singur sfat - să uite de emoții și să fie cât mai relaxați.

 

- Vă mulțumesc pentru discuție și vă doresc cât mai multe fotografii imprimate cu amintiri frumoase.

[gallery link="file" columns="4" ids="4291,4288,4287"]

Text: Tatiana Marginean Bodorin
Foto: Denis Chicu
logo

Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook

Marry-tă-te cu noi!