Meniu
Noutăți
Obiceiuri de nuntă în Moldova - de la tradiţie la modernitate
Se spune că în Moldova s-au păstrat cel mai bine tradiţiile, iar acest lucru se vede şi în modul cum sunt organizate nunţile.
Dacă pe vremuri pregătirile pentru o nuntă erau foarte complexe, iar nunţile durau câteva zile, în ziua de azi, chiar dacă obiceiurile nu mai sunt respectate în totalitate, ele fac totuşi parte din tradiţie. Nunţile cu tradiţii le mai regăsim în special pe la sate, oraşele mergând pe modernitate.
Iar unul dintre aceste obiceiuri care se păstrează în Moldova începe cu respectul faţă de părinţi, tinerii miri fiind cei care în ziua nunţii merg în faţa celor care le-au dat viaţă şi îşi cer iertare pentru cele „greşite cu voie şi fără voie”.
Tot caracteristic zonei Moldovei este şi obiceiul dusului la apă al miresei: mireasa merge la cea mai apropiată sursă de apă, de obicei o fântână, şi umple o găleată sau un alt vas împodobite de jur împrejur cu busuioc. Busuiocul îl înmoaie în apă şi sunt stropiţi invitaţii.
Și mai răspândit este obiceul ca naşii să fie răsplătiţi la nuntă cu tot felul de cadouri, folositoare în casă, aşa numitele plocoane, care pe vremuri se rezumau la covoare sau prosoape ţesute în casă şi colaci sau cozonaci, în timpurile moderne acestea transformându-se în obiecte electrocasnice şi torturi care mai de are mai sofisticate. Alaiul de nuntă se porneşte de la casa mirelui, acolo unde se adună rudele sale pentru a merge ulterior la naşi, care la rândul lor au proprii invitaţi la petrecerea de nuntă. Odată ajunşi la casa miresei, ginerică este pus să se caute în buzunare după bani pentru a putea să-şi vadă viitoarea consoartă, această sarcină fiind pusă în operă de fraţii miresei sau, după caz, de rude foarte apropiate.
Tot un obicei din Moldova este punerea de flori în piept, personajele principale, mirii, naşii, socrii, domnişoarele de onoare şi cavalerii fiind diferenţiaţi de ceilalţi participanţi la nuntă după mărimea florii din piept. La sate, se mai păstrează tradiţia purtării de către naşi a unor ştergare populare, aşezate pe umeri, iar mirilor le sunt prinse în piept bancnote, pentru a arăta prosperitatea în cuplu.
O frumoasă tradiție este și ca, înainte de hora miresei, care precede plecarea spre biserică, naşa rupe un colac deasupra capului miresei.
Petrecerea de nuntă este și ea diferită de la zonă la zonă. Astfel, dacă în Bucovina nunta începe cu o horă, iar din program nu lipsesc dansuri precum ciobănaşul, polobocul, trandafirul, cumătriţa sau mocănească, în sudul Moldovei nunta debutează cu dansul miresei, de obicei pe o melodie de vals sau o muzică lentă.
În preajma miezului nopţii, mireasa este furată sau răpită pentru scurt timp de un grup tineri aflaţi la nuntă. Mirelui i se cere să-şi răscumpere soţia, lucru pe care îl face oferind în schimb bani, băuturi alcoolice sau ceea ce a negociat cu “hoţii”.
Darul de nuntă este un alt obicei care există în Moldova. Dacă la oraşe mai rar se găsesc nunţi unde mirii sunt răsplătiţi cu bani de către nuntaşi prin strigare, astăzi fiind la modă plicul, la sate tradiţia darului cu strigare nu a dispărut. Darul de nuntă poartă denumirea de “închinatul paharului”, unde mirii și nașii închină cu fiecare invitat care contribuie cu bani pentru viitorul cuplu.
Neapărat în Moldova petrecerea de nuntă durează până dimineaţa în zori, iar trecerea miresei la statutul de soţie are loc printr-un mic ritual de scoatere a voalului pentru a i se pune pe cap un batic și pe care îl numim "dezbrăcatul miresei". Voalul ajunge în posesia unei fete necăsătorite, aceeaşi care a reuşit să prindă buchetul miresei. Tradiţia nunţilor din Moldova mai spune că după odihna de după nuntă, petrecerea trebuie să continue cu aceeaşi amploare. Dacă pe vremuri nunta dura trei zile şi trei nopţi, astăzi protagoniştii nunţilor se reunesc la "zeamă" cu nuntaşii apropiaţi, pentru a depăna din momentele de la nuntă.
Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook