Noutăți

Organizare Nuntă 25-10-2013 6079

Îți dorești o nuntă dulce? Ce zici de un Candy Bar la nunta ta?

Îți dorești o nuntă dulce? Ce zici de un Candy Bar la nunta ta?

Candy Bar este ceva nou pentru nunțile din Moldova. Este o idee împrumutată de la americani, dar una mult prea drăguță pentru ca să o ignorăm. Un Candy Bar este un bufet cu dulciuri care vine să înlocuiască tradiționalele fourchette-uri. Dar acest lucru nu este neapărat, pentru o nuntă reușită poți să optezi pentru ambele variante. În plus, dacă ai un meniu foarte încărcat (ceea ce este absolut normal pentru o nuntă moldovenească) și pe mese nu mai e loc pentru dulciuri, acest mic colțișor cu delicii va fi foarte binevenit.

Candy Bar

Un Candy Bar poate să conțină o sumedenie de deserturi: bomboane, ciocolate, prăjituri, biscuiți, fructe proaspete și uscate, un havuz din ciocolată și tot ce-ți mai poftește inima. Acest bufet cu dulciuri poate fi încadrat foarte simplu în conceptul de bază al nunții și anume prin conținut și decor. Dacă îți dorești o nuntă în stil francez nu uita de rafinatele macarons. La o nuntă în stil american va fi binevenit cheesecake-ul, iar la una în stil oriental - desertul balklava. Poți să înfrumusețezi barul cu elementele decorative de bază ale nunții - flori, fundițe, mărgele, stofă. Tot aici sunt potrivite câteva rame cu fotografii ale mirilor, și de ce nu, oglinjoare, sticluțe și pahare decorative, totul depinde doar de imaginația voastră.

Completează dulciurile din Candy Bar cu băuturi potrivite: ceai, cafea, sucuri sau chiar compot, cocktail-uri și de ce nu - șampanie, lichior sau alte băuturi alcoolice potrivite pentru desert.
[gallery columns="4" link="file" ids="1557,1556,1558"]
logo

Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook

Marry-tă-te cu noi!