Noutăți

Ghidul Miresei 03-10-2014 1176

Ghidul Miresei - episodul XI

Ghidul Miresei - episodul XI

De o frumusețe nemaipomenită, reflectată pe chip și în suflet, inteligentă, modestă, pricepută și cochetă, pe alocuri, eroina emisiunii de astăzi poate fi numită, pe bună dreptate, visul oricărui bărbat. Chiar dacă Irina este idealul întruchipat pentru mai mulți potențiali miri, alesul inimii ei este unul, iar dragostea ce i-o poartă lui Veaceslav, se citește pe chipul ei, în ochii plini de licăre și-n fiecare cuvânt rostit.

Această pereche simpatică este în prag de nuntă, iar pregătirile pentru marele eveniment încep chiar în această clipă, în vizorul camerelor de luat vederi, pentru ca toți spectatorii fideli ai emisiunii Ghidul Miresei, să afle detalii nemaipomenite din culisele acestei nunți.

La timpul potrivit, Irina alături de sora ei, Ludmila, au venit în locul potrivit, adică la salonul Apriori, pentru a căuta, și a găsi neapărat, rochia perfectă nu doar în viziunea miresei, ci rochia, care să fie pe placul tuturor, și mod special, pe placul mirelui și desigur, al mamei miresei. La prima vedere, s-ar părea că este o sarcină complicată, nu însă și pentru cele două surori, care fără îndoială, sunt înzestrate cu un bun gust și atenție la detalii, ceea ce le-a simplificat alegerea, care, de altefel, a fost una foarte reușită.

Rochia de mireasă, pe care și-a ales-o Irina, l-a inspirat pe Andrei Cocieru la o coafură tandră și sofisticată, precum este și mireasa. Privind cu atenție rezultatul final al muncii sale, nu putem să nu lăudăm iscusința și profesionalismul stilistului nostru, care a modelat această coafură din părul scurt al Irinei.

Machiajul a păstrat stilul rochiei și al coafurei, fiind realizat în culori foarte gingașe și naturale, acesta fiind nota finală a look-ului romantic și grațios, ce și l-a dorit Irina.

Se apropie sezonul rece al anului și deci, în materie de vestimentație, nota trebuie un pic schimbată. Or, dacă pentru mireasă rochia albă, clasică, este actuală în orice sezon, costumul mirelui trebuie ales corespunzător anotimpului. În acest context, Serghei Grigor, consultantul salonului Florentino Delure, îndrumând-ul pe Veaceslav la alegerea costumului pentru ceremonie, a dezvăluit câteva secrete ce țin de alegerea potrivită a costumului pentru nunțile, ce au loc toamna. Nemijlocit pentru mirele din această ediție a emisiunii, Serghei a ales un smoking negru, ce l-a făcut să arate nespus de elegant și misterios, pe alocuri.

Ședința foto din această ediție a emisiunii Ghidul Miresei surprinde din nou prin originalitate și creativitate. Stilul retro, atât de îndrăgit de către mirii din zilele noastre, a fost reînviat de către echipa Special prin câteva elemente inedite, care au dat tonul general al ședinței foto, transformată pe neașteptate, într-o adevărată călătorie în timp. Un autobuz stilizat, împânzit cu ziare, și doi călători cu zeci de valize, anume așa arată călătoria de vis a acestor doi tineri îndrăgotiți, care poate fi interpretată și ca o scurtă, dar captivantă lună de miere. Momentele cele mai speciale, clipele de o încărcătură emoțională deosebită, zâmbete tandre și copilărești, pe alocuri, dar sincere și pline de fericire, toate au fost frumos păstrate în fotografii de colecție, realizate de către echipa ImageStudio, pe care urmărindu-le, te simți deja nu spectator, ci însăși protagonist.

162

logo

Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook

Marry-tă-te cu noi!