Blog

Modă 13-01-2020 1940

Ce îmbraci și ce nu îmbraci la nuntă, dacă ești invitată?

Ce îmbraci și ce nu îmbraci la nuntă, dacă ești invitată?

Dacă ești invitată la o nuntă, trebuie să știi că vestimentația pentru care optezi are un rol important. În primul rând e necesar să afli dacă mirii au stabilit un dress-code, lucru care în cele mai dese cazuri e specificat în invitație. Dacă nu, atunci ține cont de ceea ce nu e recomandat să porți și alege ceva care să fie potrivit tematicii evenimentului, dar totodată să fie și pe placul tău.

... ...

De ce ții cont, atunci când alegi ținuta?

  • Dacă este nuntă de zi/seară
  • Nu e frumos dacă ești îmbrăcat necorespunzător timpului de afară
  • Dacă este nuntă tematică și mirii au stabilit un dress code
  • Dacă unul din miri este din altă cultură (India, Japonia, Kenya etc)
  • Alegerea partenerului tău (vă puteți asorta)

... ...

... ...

Există mai multe reguli nescrise, pe care dacă le cunoști pot să îți prindă bine, atunci când stai la dubii și încă nu ai ales ce să îmbraci la o ceremonie festivă, cum ar fi nunta:

Nu purta alb – este culoarea miresei

De departe culoarea care trebuie evitată este alb,deoarece aceasta îi este dedicată miresei și în anumite cazuri mirelui. Inserții de alb sau culorile pastelate sunt acceptate, însă este recomandat să nu fi confundată cu mireasa mai ales dacă decide să aibă mai multe ținute, inclusiv rochii albe scurte pentru petrecere. Poți purta alb doar în cazul în care este menționat în dress code să porți această culoare. 

... ...

Nu încălca dress-code-ul – îți arăți respectul față de alegerea mirilor

În cazul în care este precizat pe invitație sau verbal să abordezi un stil anume ca: black tie, cocktail sau o culoare anume, este recomandat să respecți decizia mirilor. Cel mai probabil ei s-au gândit luni de zile la ziua cea mare și își doresc să fie totul perfect. Fă un efort și urmează dress-code-ul.

......

Nu purta denim sau tricotaje

Oricât de festivă sau de potrivită este rochia pe care ai ales-o stai departe de materiale care nu sunt potrivite pentru evenimente de genul. Printre ele se numără denimul sau tricotajele. Aceste materiale nu se potrivesc cu acest tip de evenimente fiind lipsite de eleganță. Chiar dacă găsești rochii din denim sau tricotate în magazine nu le cumpăra cu gândul că le vei purta la o nuntă, nici dacă este o nuntă în perioada rece a anului.

... ...

... ...

Evită decupajele și materialele transparente, totuși este o ceremonie solemnă și nu o petrecere într-un club

Chiar dacă ești tânără și nu vrei să te acoperi prea mult nu este recomandat să fii prea dezbrăcată, vulgară sau cu multe decupaje și materiale transparente. Există milioane de stiluri de rochii și ținute, așa că nu este nevoie să te expui prea mult.

... ...

Nu alege accesorii pe care le-ar purta mireasa

Pe lângă culoarea alb mai sunt câteva detalii pe care este recomandat să le eviți. Vorbim de accesorii cum este tiara, voalul, pălăriile mari, penele, coafurile și machiajele prea stridente sau ținute prea extravagante care ar lua atenția de la mireasă. Dacă tematica nunții este “carnaval” sau “circ” poți să exagerezi, în rest, mergi pe o variantă sigură.

... ...

... ...

Astea fiind spuse, îți dorim să faci alegeri cât mai inspirate și nu uita în șifonier și buna dispoziție, care te va face să radiezi la orice ceremonie.

Sabi

Autor

Sabi Rafa

logo

Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook

Marry-tă-te cu noi!