Blog

Cuplu 08-08-2018 302

Două gemene s-au căsătorit cu doi gemeni în aceeași zi!

Două gemene s-au căsătorit cu doi gemeni în aceeași zi!

Două gemene și doi gemeni s-au cunoscut și s-au căsătorit, un eveniment cum rareori se întâmplă.

Brittany și Briana, două gemene identice în vârstă de 32 de ani, au spus „Da”, căsătorindu-se cu gemenii identici Josh și Jeremy Slayers. Acesta a fost punctul culminant al Festivalului Zilele Gemenilor, organizat sâmbătă în Twinsburg, Ohio (Statele Unite). Cele două perechi s-au căsătorit în același timp în cadrul unei ceremonii cu tema inspirat denumită „Twice Upon a Time/A fost de două ori ca niciodată”. Și, într-adevăr, chiar așa a fost, ca niciodată!

...

„E o poveste care a devenit realitate”, a spus Briana pentru revista People. „Să ne mărităm cu gemeni a fost foarte important pentru noi. Chiar și când eram mici îmi amintesc că eram la grădiniță și asta ne doream”, a adăugat ea.

Brittany și Briana erau conștiente că șansele lor de a se îndrăgosti de gemeni identici erau incredibil de mici. Tocmai de aceea s-au înscris anul trecut la festivalul Twins Day, cel mai mare eveniment anual dedicat gemenilor din toată lumea. Acolo, ele i-au remarcat imediat pe cei doi frați Slayers. „Stăteam pe gradene și i-am zărit pe acești tineri arătoși care păreau să fie de vârsta noastră”, a povestit Brittany pentru ABC News. Ea și-a strâns sora de mână și i-a arătat pe cei doi gemeni. Briana a simțit aceeași atracție de la prima vedere. „Erau uimitori”, a mărturisit ea.

...

Sursa: ea.md.

logo

Nu rata cele mai noi postări de pe Marry.md Te invităm să ne dai un LIKE pe pagina noastră de Facebook

Marry-tă-te cu noi!